Jhumpa Lahiri [autori]

31
972

Jhumpa Lahiri, pe numele său adevărat Nilanjana Sudeshna, este autoarea romanului Distanța dintre noi, despre care am scris aici. Este născută în Londra, dintr-o familie de imigranți din Bengalul de Vest, dar la vârsta de 2 ani se mută împreună cu familia în America. Ea se consideră americancă, căci întreaga ei formare a avut loc acolo.

Pseudonimul ei are o poveste tristă, dar cu care se confruntă cei mai mulți imigranți. Numele său era atât de greu de pronunțat, încât educatoarea de grădiniță o strigă folosind o poreclă. Mai târziu ea avea să scrie: „ Am fost mereu atât de rușinată de numele meu… simți că provoci cuiva durere doar prin faptul că ești cine ești. Ambivalența sa asupra identității sale este și inspirația pentru ambivalența lui Gogol, protagonistul romanului Porecla, față de numele său neobișnuit.

Elementele biografice sunt prezente în toate scrierile sale, de la locația în care se desfășoară acțiunea, până la personaje. Jhumpa a crescut în spiritul moștenirii sale culturale, mama sa insistând ca ei să nu își uite rădăcinile bengaleze. Astfel ei își vizitau frecvent rudele din Calcutta. Personajele sale sunt indieni, bengalezi, imigranți în America, studenți indieni veniți la studii, tinerii primei generații de indieni născuți în Statele Unite, cu provocările lor, procesul de adaptare, șocul cultural etc.

Stilul în care scrie denotă pregătirea ei academică serioasă. Are 3 diplome de master și un doctorat în domeniul literaturii. Cu toate acestea, limbajul folosit este unul simplu, dar plin de detalii, o analiză profundă a psihicului uman, a trăirilor celor dislocați, a celor care nu își găsesc locul și nu se pierd în mulțime.

A primit numeroase premii prestigioase, începând cu prima sa carte, o colecție de povestiri despre indienii din America, ce a fost tradusă și în limba română, Interpret de maladii. Aceasta a câștigat premiul Pulitzer pentru Ficțiune, o performanță cu atât mai specială cu cât doar 7 colecții de povestiri au câștigat vreodată această distincție.

interpret-de-maladii_153353_1_1376039479.jpg

Primul său roman, Porecla, a fost ecranizat, iar Jhampa a și avut un rol secundar în film, drept mătușa Jhumpa.

porecla

A urmat o a doua colecție de povestiri, Pământ neîmblânzit, s-a bucurat de un succes asemănător cu primele cărți publicate. Aceasta a ajuns direct nr 1 pe lista de bookseller a The New York Times. Editorul acestei publicații declara: „Nu îmi aduc aminte când o carte de ficțiune, mai ales o colecție de povestiri, s-a bucurat de un asemenea succes.” Cu această colecție de povestiri ea se îndepărtează de subiectele celorlaltor cărți ale sale și trece la reprezentanții generațiilor a doua și a treia a imigranților indieni, ai căror părinți fac eforturi enorme de a păstra legătura cu rădăcinile lor culturale.

pamant-neimblanzit_149057_1_1372416868

În 2013 a publicat romanul Distanța dintre noi, care a fost pe lista scurtă a nominalizărilor la Man Booker Prize și apoi nominalizat la National Book Award for Fiction.

21624254_1488823317866352_1420080026_n

În prezent locuiește la Roma, împreună cu soțul său și cei doi copii ai săi. În timpul președinției lui Barak Obama a făcut parte din President’s Committee on the Arts and the Humanities, un comitet consultativ pe probleme culturale al președintelui. Dar și-a dat demisia din această poziție după ce Donald Trump a preluat preșidenția, din cauza remarcilor sale discriminatorii, afirmând că nu poate fi complice la retorica sa plină de ură.

Un video în care Jhumpa vorbește despre scrierile sale, despre felul în care își concepe personajele

 

Pe mine m-a cucerit iremediabil această autoare și următorul pas va fi să îi cumpăr și să îi citesc toate cărțile.

31 COMMENTS

  1. Cat de frumos ai prezentat-o! Cu rusine trebuie sa recunosc ca nu am citit nimic scris de aceasta autoare, desi am primit recomandare de la 2 persoane diferite pentru “Distanta dintre noi”. Asadar, cred ca trebuie sa remediez situatia cumva, in viitorul apropiat. Uneori, sa intelegi opera unui autor, trebuie sa stii si despre autor macar cateva chestii. Parca se deschide o noua perspectiva asupra muncii lui/ei, asupra lecturii tale.

  2. Îmi place mult recenzia ta. Voiam să te întreb, ne sunt prezentate și elemente din cultura indiană? Am citit foarte putine carti cu acest subiect, dar ma intereseaza subiectul si sunt curioasa daca se regasesc aceste aspecte.

    • Prezinta unele aspecte din cultura indiana, in special despre relatiile de familie, obiceiuri, ritualuri de nunta, de inmormantare. Pe astea le stiam si din alte carti, dar despre Revolutia Naxilita nu am citit pana acum, pana la Distanta dintre noi. Iti multumesc pt aprecieri!

  3. Am tot auzit de cartea asta, am citit diferite păreri, dar… nu reușesc sa mă motivez să o citesc si eu…
    Foarte interesantă recenzia, felicitări!

  4. Am mai auzit de ”Distanta dintre noi” si de autoare. Mi-a cazut cartea sub ochi de multe ori si m-a atras coperta dar nu stiam nimic despre cine a scris-o sau subiect.
    Daca zici ca scrie asa de bine, atunci o trec si e pe lista de lectura.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here