Te las sa pleci – Claire Mackintosh [recenzie]

7
699

Cartea mi-a atras atenția pe Facebook, unde mai multe persoane din grupurile cititorilor de cărți vorbeau frumos despre ea. Dar eu după ce am citit 3 pagini, am regretat că am început-o, dar era prea târziu. De ce am regretat? Căci aborda cea mai mare teamă a mea, ca părinte, aceea că unul dintre copiii mei ar putea fi accidentat de o mașină. Dintotdeauna am avut această teamă, transformată uneori în panică, iar modul realist în care descrie Claire Mackintosh accidentul te face să vizualizezi totul, să simți panica mamei. Tulburător. Dar a trebuit să o citesc până la capăt, cu speranța că va avea un sfârșit fericit și mi se va șterge frica.

Te las să pleci este despre frică. Acea frică pură, absolută, care îți paralizează simțurile, îți întunecă judecata, până la leșin fizic. Acea frică ce face închisoarea să pară un loc sigur și un refugiu acceptabil.

Ca orice thriller care se respectă, cartea are o întorsătură spectaculoasă și se transformă. Ajungi la un moment dat să te îndoiești că ai citit cartea cu atenție, că sigur ai pierdut ceva, căci nu îți explici ce tocmai ai citit. Și cauți cu frenezie o explicație în următoarele pagini. Și explicația face cartea să se transforme. Nu mai este vorba de trauma unei mame, nu doar atât. Este trauma unei femei abuzate și mai ales mintea unui psihopat.

Mi-a plăcut modul în care Claire Mackintosh a reușit să descrie frica, manifestările ei. Cum a creat profilul de victimă, extrem de realist. Dar personajele sale sunt, uneori, incomplete. În privința Jennei și a lui Ian, face o treabă extraordinară. Chiar și a lui Bethan și Iestyn, dar mi-ar fi plăcut să fie mai profundă în privința lui Patrick, Eve, Kate, Mags. Sunt mult prea plate pentru a fi credibile.

Motivul pentru care i-am dat 4 steluțe pe Goodreads a fost sfârșitul. Nu sfârșitul propriu-zis, căci el este un clasic al romanelor de suspans, ci deznodământul. S-a precipitat prea mult la sfârșit, neexploatând cum se cuvine potețialul acțiunii. Anya este inconsistentă de-a lungul povestirii, de la o mamă caldă, la o descriere rece, apoi iarăși un impuls de vivacitate, să rămână o remarcă în discuțiile altora.

Dar nu regret că am citit-o. Deși la început pare că autoarea practic atinge corzile profunde ale temerilor mamelor, acest lucru rămâne în fundal, atunci când romanul ia o turnură neașteptată. Accidentul nu mai este doar un accident, este doar o piesa de puzzle într-un tablou mult mai sumbru. Aș fi regretat să pierd toată imaginea, dacă aș fi rămas doar cu imaginea inițială a romanului. Este însă un cârlig foarte bun pentru a ține atenția cititorului.

Cartea se află la reducere pe Elefant și pe Libris.

 

7 COMMENTS

  1. Și eu imi doresc sa citesc romanul. Am citit doar “te văd” semnat de aceasta autoare, dar mi-a plăcut mult stilul ei. ♥️ Îți împărtășesc panica in legătură cu temerile de părinte. ♥️

  2. Mi-am amintit de coșmarul meu cel mai mare. Copilul meu se îneacă si eu nu stiu saa înot; am două variate : unul in care stau paralizata si plâng de pe margine si al doilea, când ajung la el, dar nu mai mișca. Si acum îmi vine sa plang. E groaznic, cea mai mare durere pe care am simtit-o vreodată si e doar un vis. Revenind la carte, cred ca mi-ar placea. Mulțumesc pt tentație!

    • Cred ca fiecare parinte are o varianta a cosmarului acestuia, al meu s-a nimerit sa fie fix acesta. Si cand pleaca cei mici cu tatal lor, desi el este chiar mai grijuliu ca mine in multe privinte, ii avertizez si pe ei sa nu se dezlipeasca de el si pe el sa aiba grija cand parcheaza. Cred ca ti-ar placea, caci in cele din urma accidentul devine secundar intr-un tablou mult mai larg. Multumesc pentru aprecieri!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here