Zilele abandonului – Elena Ferrante [recenzie]

8
309

Zilele abandonului demonstrează puterea Elenei Ferrante de a sonda psihicul uman și de a descrie durerea și căutarea în cele mai detaliate aspecte. Romanul este precursorul Tetralogiei napoletane și anunță unele teme care vor fi analizate pe larg în cele patru volume, dar nu este redundantă.

Olga este o femeie de 38 de ani, care visase să devină scriitoare, dar care își abandonează visele pentru a avea grijă de soțul ei, Mario, și de cei doi copii ai lor. Soțul ei o descurajează să lucreze chiar și câteva ore la o editură, căci pentru el totul se rezumă la bani, de care, în acel moment al vieții lor nu mai au nevoie.

Ea se dedică cu toată pasiunea familiei sale și trece cu răbdare peste momentele de rătăcire ale soțului ei. Dar când acesta o anunță că pleacă de acasă, se despart, din cauza unui vid al spiritului, cum îl numește el, lumea Olgăi este răvășită. Vechi personaje napoletane, care i-au populat copilăria, femei părăsite de soții lor și care se veștejesc în lipsa acestora, încep să o bântuie.

Primele zile după plecarea lui Mario, Olga preferă să creadă că este doar un episod trecător, că soțul ei trece printr-o criză existențială, mai ales că el se chinuie cu patos să îi demonstreze că ea este cea care ar trebui să îl respingă, că el nu este o persoană bună. Dar curând Olga devine conștientă de faptul că este doar o stratagemă. Soțul ei are pe altcineva…

Urmează pentru Olga zile învăluite în ceață, în care nu mai este sigură de nimic. Cine este ea, dacă nu este soția lui Mario? Unde mă aflu eu? este întrebarea Anei Karenina, care o bântuie pe Olga. Reîncearcă să scrie, dar a doua zi nu mai recunoaște cele scrise în noaptea dinainte. Copiii sunt martori unei decăderi a mamei, care nici măcar de simțurile tactile nu mai este sigură.

Delirul persoanei părăsite este uluitor, iar puterea furiei Olgăi este uimitoare. Ea trebuie să se reconstruiască, să se cunoască pe sine pentru a putea continua. În tot acest proces, Olga trece în extrema a ceea ce fusese înainte. Deși în mod normal este o persoană liniștită, care nu ridica vocea, care răspundea cu calm, acum un limbaj plin de injurii, expresii dialectice și imagini erotice o posedă și nu se sfiește să se certe pe stradă, să răspundă oricărei provocări exagerat și distorsionat. O vreme nu se poate concentra decât pe imagini erotice în care soțul ei era actorul principal, alături de noua lui iubită, ca mai apoi să transfere erotismul către vecinul antipatizat de Mario.

Am amânat o vreme romanul din cauza părerilor negative despre el, tocmai prin prisma acestui limbaj vulgar și a erotismului crud manifestat de Olga. Deși i-am înțeles scopul în roman, fiind o parte integrantă a degradării Olgăi, a drumului ei până pe fundul abisului de unde poate renaște, a fost greu de digerat la momentul respectiv. Și nu cuvintele în sine sunt deranjante, ci imaginea construită cu ele, imaginea unei femei rănite, părăsite, care nu se poate regăsi nici măcar pentru a avea grijă de copiii ei.

Descrierea celei mai negre zile este de departe apogeul cărții. Elena Ferrante reușește să adune în câteva pagini luni întregi de furie și suferință. Olga ajunge pe fundul prăpastiei și se pare că cei din casă somatizează suferințele ultimei perioade. Din acea zi toridă de august începe renașterea Olgăi, fără a avea acel iz de basm, ci o revenire la normal, în același ritm în care a pierdut totul.

În mod normal nu sunt genul care să extragă citate din cărți, căci am observat cu câtă ușurință își pierd farmecul atunci când sunt scoase din context. Dar această carte este plină de idei memorabile, izvorâte din exercițiul mintal al Olgăi de a procesa situația și de a găsi motivul abandonului.

Elena Ferrante este una dintre cele mai bune scriitoare italiene contemporane, iar identitatea ei rămâne încă secretă. Deși un jurnalist a făcut o adevărată obsesie din a o demasca, misterul încă îi învăluie identitatea. Zilele abandonului a fost ecranizat în 2005, iar Tetralogia napoletană a devenit mini-serial HBO, pe care vă invit să îl urmăriți, este foarte bun.

Zilele abandonului a apărut în 2018 în limba română, la Editura Pandora M si poate fi cumpărată de pe Libris și Elefant.

Trailerul fimului Zilele abandonului

8 COMMENTS

    • Iti recomand tetralogia napoletana. Eu am avut-o drept provocare si desi inceputul a fost oarecum incet, m-am indragost iremediabil de autoare. Mai am o singura carte de citit de la autoare, Iubire amara, dar cred ca o citesc cat de curand. Sper sa iti placa si tie la fel de mult!

  1. O roman foarte intens, foarte onest, unde suferinta interioara a Olgai este descrisa intr-un mod direct, ca o radiografie pe suflet. Scrie cu forta Ferrante, cu indrazneala. Imi place.

Leave a Reply