Astăzi este o zi mohorâtă în București, așa că i-am lăsat pe copii să doarmă mai mult, căci nici gând de parc în această dimineață. Dar au fost treziți de curier, când a venit să le aducă „bucuria la cutie”, livrată de cei de la Joykids Box. Și nu se putea să vină într-un moment mai potrivit!
Noi am mai încercat o cutie de-a lor, luna trecută, dar era o cutie cu surprize, iar luna aceasta am optat pentru o cutie mai complexă, de activități pentru copii. Am 3 copii năzdrăvani, de vârste diferite (9, 6, 3 ani) și este greu să îi mulțumesc pe toți o dată. Rar găsesc ceva ce să fie potrivit pentru toți trei, ca vârstă și preocupări, dar activitățile practice sunt preferatele tuturor, inclusiv eu mă bucur cot la cot cu ei.

M-am străduit să le fac poze drăguțe, dar nu prea ne-a ieșit, erau proaspăt treziți din somn și prea nerăbdători să se apuce de desfăcut pliculețele.
Trebuie să vă spun că totul vine ambalat perfect, într-o cutie decorată, învelită în folie cu bule, pentru a ajunge la copii intactă. Noi de data aceasta am ales Kraft and activities BOX – BIG și conține 20 de proiecte, ambalate individual în plicuri. Fiecare proiect are toate materialele necesare incluse, instrucțiuni clare și o imagine drăguță. Acest lucru îmi place tare mult. Evident, ai găsi prin casă o scobitoare, dar este mai simplu să le găsești pe toate în același loc, fără să trebuiască să mai strângi materiale de prin casă.
Fiecare copil a luat un plic, în ordinea vârstei lor și am început să lucrăm. În timp ce făceam primul proiect, cei mai mici întrebau „pot să deschid, pot să deschid?”.

Vă recomand să alegeți o măsuță pe care să lucrați. Noi avem una de sacrificiu, care deja are urme de carioci și diferite pete de la activitățile anterioare. Sau acoperiți suprafața de lucru cu o folie, pentru că majoritatea proiectelor necesită lipici, acuarele, culori.

Acesta era proiectul cu numărul 2, o mandală din semințe (dovleac, quinoa, orez, susan). I-am arătat cum să aplice lipiciul și semințele și l-am lăsat să lucreze singur. O. este mereu dornic de asemenea proiecte migăloase, așa că i s-a potrivit de minune.

În timp ce el lucra, eu mi-am îndreptat atenția către cea mică, ea având nevoie de mai mult sprijin. A durat aproximativ 15 minute să lipească toate semințele. Acum acestea sunt la uscat și sper ca după ce sunt fixate toate semințele, să le putem picta cu acuarelele primite în cutie.

Ce părere aveți?

Cea mică a făcut un curcubeu. Eu am decupat steluțele cu capsatorul primit, am întins lipiciul și împreună am așezat steluțele, în timp ce le numeam culorile, discutam despre curcubeu, ploi și nori, pentru a ne menține atenția.

Credeți-mă, ei erau în stare să deschidă toate proiectele astăzi, dar le-am dat șansa să deschidă câte două fiecare, astfel că acum mai avem și un tablou, un modelino și o plantă în ghiveci, pe care nu le-am pozat. În zilele ce urmează vom descoperi, rând pe rând și celelalte proiecte.
Pentru noi a fost o experiență minunată, eu m-am distrat cot la cot cu ei și trăiam bucuria de a deschide o nouă surpriză. Cu siguranță vom rămâne abonați la cutie, căci cei de la Joykids Box oferă un abonament lunar, urmând să primești acasă o dată pe lună o cutie de proiecte. Există mai multe variante de cutii, cu proiecte mai multe sau mai puține, sau cu diferite teme. Deocamdată această variantă ne convine cel mai mult, deoarece suntem mai mulți în casă, dar pe viitor sper să le încercăm pe toate.
Pentru mai multe imagini și detalii despre cutii, îi puteți vizita pe pagina lor sau pe Facebook.
Great reading yyour blog