Marile evenimente istorice, care marchează destinul unui popor, sunt înfăptuite de oameni, nu de statistici. Este ușor să privești un eveniment prin prisma cifrelor, dar mai greu să îl privești prin prisma omului simplu, care resimte din plin un fenomen, un eveniment. Regimul comunist, în toată hidoșenia lui. (lăudat cu nostalgie chiar și în prezent) este un mozaic de drame personale, de microuniversuri ruinate, vieți schimbate pentru totdeauna.
Crăciunul care nu a mai venit este o poveste românească. Și nu doar pentru că acțiunea se petrece în România, ci vorbește despre devenirea noastră ca popor, conturarea mentalității noastre prin intermediul unor evenimente, de care, per total, ne-am cam plictisit, nu-i așa? Într-o vreme subiectul a fost de interes. Au existat oameni direct interesați să arate ororile regimului, să îi demaște pe turnători și torționari. Dar vocea lor a început să fie din ce în ce mai puțin auzită, subiectele noi de politică și evenimentele mondene le-au luat locul în spațiul public. Din când în când, în special înainte de sărbătorile de iarnă, revin efemer în atenție părinți, care cu portrete pe care le țin la piept, încearcă să afle ce s-a întâmplat cu copiii lor în timpul Revoluției sau în închisorile comuniste, dar sunt precum nișe ecouri din trecut. Simt că nu mai există interes să le facă cu adevărat dreptate, din partea celor acest lucru este posibil.
Ana, personajul principal al cărții se află în mijloc. Dorește să afle adevărul despre ce i s-a întâmplat lui Iulian, fratele său, și îndemnul tatălui său, de pe patul de moarte, de a nu-și irosi viața căutând vinovați. În toamna anului ’88 acesta încearcă să treacă Dunărea înot, pentru a ajunge în Yugoslavia și, de acolo, în Occident. Dar planul lor (al lui Iulian și al însoțitorilor săi) eșuează lamentabil și acesta este arestat și moare în arest, sinucigându-se, conform raportului oficial. Viața familiei sale este marcată pentru totdeauna și Ana se va afla mereu în umbra acestei drame. Ea traversează perioada de tranziție spre democrația mult visată de generația sa alături de bunul prieten al lui Iulian, Trocan, și se vede de multe ori în situația de a face „ce i-ar fi plăcut lui Iulian”. Crăciunul nu va mai fi niciodată o sărbătoare cu adevărat fericită pentru ea, căci primul Crăciun după dispariția lui Iulian a combinat tristețea familiei cu efervescența Revoluției.
Anamaria Ionescu are un mod foarte personal de a povesti. M-am întrebat pe tot parcursul cărții dacă aceasta este o ficțiune, sau este o poveste adevărată, căci nu am simțit nici o detașare dintre autoare și personaj. Totul este direct, simplu intim. Ana vede Bucureștiul prin ochii cuiva care a asistat la o dramă, a făcut parte dintr-un grup de tineri dizidenți, a avut așteptări de schimbare și relatează totul ca omul care nu vrea să se piardă adevărul. În timp ce citeam mă și gândeam cum pot să aflu dacă este o poveste adevărată, căci am și eu, la fel ca mulți alți cititori, curiozitatea de a afla mai multe despre autorul cărților care mi-au plăcut mult. Foarte mult. Cu atât mai mare a fost bucuria când am citit nota de final a autoarei, care lămurește curioșii în ce măsură povestea este reală.
Am simțit o legătură tangențială cu acțiunea din carte. Cel puțin cu momentul de început. Am crescut cu poveștile tinerilor neștiutori, care aterizau în orașul nostru în miezul nopții, știind doar că de acolo se poate trece Dunărea înot. Se aruncau în apă, înotau 3-4 km și ajungeau pe malul celălalt direct în mâinile grănicerilor. Grănicerilor români. În dreptul orașului Dunărea formează un golf destul de generos, iar gara și unul din punctele de acces în oraș, indiferent dacă vii dinspre Timișoara ori Craiova, erau pe malul Dunării. Doar că traversând drept apa ajungeai în partea cealaltă a golfului, în capătul opus al orașului, unde se afla un punct de grăniceri. Mulți tineri naivi, care nu aveau ghid care să-i ajute, fără să cunoască orașul, cădeau în această capcană și încă de copil auzeam de diverși tineri (și mai puțin tineri) capturați astfel. Mulți reușeau, dar cu mai mult noroc, sau mai multe cunoștințe.
Am început să citesc cartea în parc, dar după câteva pagini am simțit nevoia să mă retrag în liniște, pentru a mă bucura pe deplin de sentimentele pe care Ana le transmite în paginile cărții. La fel ca atunci când cunoști o nouă persoană, cu care discuți înfocat și dorești intimitate, pentru a nu fi întrerupt.
Recomand această carte tuturor iubitorilor de proză românească și tuturor celor care doresc să afle mai multe despre ultimii ani ai regimului comunist și primii ani după Revoluție și despre cum oamenii de rând au reușit să navigheze acele ape tulburi. Dincolo de evenimentele din cărțile de istorie sunt viețile oamenilor de rând, uneori mult mai fascinante decât evenimentele în ansamblul lor. Dar după această experiență vă asigur că vă veți da ochii peste cap de fiecare dată când mai auziți un nostalgic după locuințele sau locurile de muncă oferite de Ceaușescu.
Crăciunul care nu a mai venit a apărut în anul 2017 la Editura Tritonic și poate fi găsită pe site-ul editurii, aici, în librării și pe Libris. Eu am primit cartea cu unul dintre cele mai frumoase autografe de până acum și îi mulțumesc autoarei pentru el și editorului Bogdan Hrib pentru tot sprijinul.
