Editor de unul singur – Bogdan Hrib [recenzie]

1
1780

Pe Bogdan Hrib l-am cunoscut întâi ca autor, prin Filiera grecească, cu detectivul său de nevoie, Stelian Munteanu. Apoi, încet-încet, am aflat despre editorul Bogdan Hrib, cel care ține pe picioare Editura Tritonic de 25 de ani, promovează genul Noir la noi în țară, promovează autori noi, tinere talente, predă studenților și asigură specialiștilor pe anumite domenii (comunicare, media, științe sociale) mijloace pentru a-și publica lucrările de specialitate.

Mi-am dorit să citesc Editor de unul singur. Management în industria cărții. Idee, manuscris, autor, editură, carte, bibliotecă, librărie, cititor, încă de când a fost anunțată apariția ei, căci aveam garanția că este scrisă din punctul de vedere a unui om care a trăit pe propria piele toate aceste experiențe. Nu este o documentare din exterior, ci este expertiza unei persoane care asta a trăit în ultimul sfert de secol. Și Bogdan Hrib este omul care le face pe toate cu pasiune, este de ajuns să vedeți acest interviu cu el, pentru a înțelege despre ce vorbesc.

Bogdan Hrib - Editor de unul singur

Ce este această carte? Deși este subțirică, se apropie de 200 de pagini, aceasta prezintă pe scurt istoria cărții și drumul pe care o carte îl parcurge de la ideea din capul autorului până la produsul finit, vandabil în librării. Autorul vorbește despre dificultățile pieței de carte din România, despre diferențele dintre ceea ce se petrece la noi și cum se procedează pe alte piețe din Statele Unite sau Europa. Astfel aflăm o mulțime de lucruri despre târgurile de carte, despre edituri, despre ce înseamnă un tiraj de carte, ce câștiguri se pot estima etc. Dar nu vă faceți griji, deși informațiile sunt cât se poate de serioase, ele sunt prezentate într-un mod relativ lejer, presărate cu anecdote personale ale autorului.

Ce nu este această carte? Această carte nu este una de umor. Nici măcar de ficțiune. Am văzut că a primit review-uri medii pe Goodreads și comentarii care arată clar că cititorii aveau alte așteptări. Poate ar fi vrut să fie o carte gen Jurnal de librar, de Anca Zaharia, care cuprinde experiența ei personală de librar. Cartea a apărut în colecția Smart Books a Tritonicului, iar după ce o citiți o să știți mai bine să navigați printre diferitele colecții ale editurilor. Este o carte care prezintă multă informație. După ce o termini de citit ești un cititor informat, nu doar unul distrat sau relaxat de o lectură bună.

Cui se adresează cartea? În primul rând oricărui cititor care citește mai mult de cinci cărți pe an și acelea primite de la prieteni. Dacă faci parte din cititorii care își cumpără cărți, atunci trebuie să o citești. Vei înțelege mai bine cum să navighezi printre puzderia de edituri și oferte și vei alege cumpătat. Vei înțelege cum se formează notorietatea unui autor, ce rol joacă în tot succesul: talentul autorului, munca editurii și promovarea. Mai ales promovarea.

Dar dacă ești un autor aspirant, sau ai publicat deja o carte, două și ești în mare impas, cu siguranță trebuie să citești această carte. Dacă ai un manuscris și nu știi exact cam ce ai vrea să faci cu el, citește această carte. Te va face să vezi mai clar drumul pe care dorești să îl urmezi. Am auzit, de-a lungul timpului, mai mulți scriitori începători, care se simt înșelați de editurile cu care au semnat primele contracte. Unii au fost cu adevărat înșelați, nu mă îndoiesc, dar alții s-au înșelat singuri, neștiind la ce ar trebui să se aștepte. Ei bine, Bogdan Hrib vă ajută să înțelegeți că scopul nu este acela de a vă vedea numele pe un tiraj de 50-100 de exemplare, pe care le plătiți singuri și apoi le distribuiți pe la prieteni. Ci trebuie… vedeți voi în carte.

Eu nu plănuiesc să scriu, nu am un manuscris dosit prin sertar. Dar cartea m-a ajutat să îmi confirme unele bănuieli, să îmi ofere informații despre aspecte total necunoscute și să înțeleg mai bine autorii și editurile. Am citit cartea în câteva ore și nu am adormit până nu am terminat-o de citit.

Dacă vă doriți să citiți cartea, o puteți găsi pe site-ul editurii, aici, pe Libris arată astăzi stoc epuizat și pe Elefant la fel.

1 COMMENT

  1. Sunt sigură că este de ajutor și pentru noi, așa cum ai spus și tu. Îmi place de omul Bogdan Hrib, dar îmi place de autorul, editorul care se descurcă singur și o face remarcabil.

Leave a Reply