Muzica nopții – Jojo Moyes [recenzie]

0
25

Un muzician trăiește pentru muzica sa, iar Isabel Delancy este atât de pasionată de vioară și de muzica ei, încât orice altceva cade pe locul 2. Și nici nu este greu, căci soțul ei o iubește și o sprijină în pasiunea ei, iar financiar nu are nicio grijă. Dar când soțul ei moare într-un accident, Isabel trebuie să învețe să fie mamă și să se descurce fără niciun sprijin, într-un fiasco financiar. Singurul ei colac de salvare este Casa Spaniolă, deși curând realizează că s-ar putea să fie ruina lor…

Muzica nopții este o carte pe care începi să o îndrăgești treptat și îți trebuie o oarecare răbdare să ajungi să o placi pe Isabel, căci la început este insuportabilă. Pierderea soțului ei și faptul că înainte de accident nu avea nicio responsabilitate față de familie o face neputincioasă, până la neglijența severă a copiilor. Fiica ei Kitty are 15 ani și se simte datoare să țină familia în picioare, să o înlocuiască pe mama ei, atunci când aceasta se retrage în lumea ei. Thierry are 9 ani și din ziua în care tatăl lui a murit, nu a mai rostit nici un cuvânt.

Când Isabel primește moștenire Casa Spaniolă, aflată într-un satuc, de la o rudă îndepărtată și primește vestea că este singura ei șansă de a-și putea reveni financiar, plăti datoriile și întreține copiii, ia decizia de a se muta acolo, dar nu știe că această casă este aproape o ruină, râvnită însă cu ardoare de cei care îi îngrijiseră ani de zile unchiul, în schimbul unei promisiuni de a o moșteni.

După mutarea lor în Casa Spaniolă lucrurile devin cu adevărat interesante, iar personajele încep să se maturizeze și să se transforme. Întâmplările prin care trec sunt captivante , iar dacă la început mi-a fost greu să văd legătura dintre diferitele personaje care primesc o perspectivă, totul începe să se lege. Cu această Isabel din Casa Spaniolă te poți identifica, devine umană, stârnește sentimente cititorului și ajungi să îți dorești cu adevărat să cunoști finalul poveștii.

Personajele secundare ale poveștii sunt interesante, iar la început chiar mult mai interesante decât Isabel. Mat și Laura McCarthy, vecinii, sunt cei care vor avea o influență puternică asupra evoluției lui Isabel, iar Asad și Henry sunt o pată de culoare în poveste. Dar personajul care mi-a plăcut cel mai mult, se pare că și lui Isabel la fel, este Byron, dar pe acesta va trebui să îl descoperiți singuri, nu îi voi strica farmecul.

Muzica nopții a apărut în limba engleză în 2009, înainte de seria care a făcut-o celebră pe Jojo Moyes. Eu consider că acest lucru se vede, scriitura este câteodată stângace, iar unele lucruri sunt pur și simplu lăsate în aer, iar sfârșitul este grăbit, total disproporționat față de începutul extrem de lent al poveștii. Eu cred că orice cititor se așteaptă la surpriza ascunsă de scriitoare în punctul culminant al acțiunii, însă are unele satisfacții la sfârșit, în felul în care povestea se încheie.

Muzica nopții va apărea în curând la Editura Litera, în colecția Blue Moon, posibil să fie disponibilă și la punctele de difuzare a presei, însă nu am găsit informații concrete în privința datei apariției și a traducătorului, vor actualiza informațiile atunci când acestea vor deveni disponibile.

Leave a Reply