Eu, și totuși alta – Still Me – Jojo Moyes [recenzie]

15
5285

Louisa Clark ajunge la New York! Protagonista romanelor Înainte să te cunosc și După ce te-am pierdut își continuă aventura vieții pe tărâmul tuturor viselor. Poate ea să evolueze pe plan personal și să își consolideze relația cu Sam printr-o relație la distanță?

Înainte să te cunosc este romanul meu preferat din această serie și cu greu ar putea Jojo Moyes să egaleze emoția pe care a transmis-o în acel prim volum, tocmai datorită poveștii unice, a fermecătorului și dificilului Will, durerii pierderii lui. Am citit al doilea volum, După ce te-am pierdut, în parte datorită curiozității de a afla cum poate continua povestea, în parte convinsă că voi vedea o evoluție uluitoare a Louisei. Dar această ultimă parte nu prea s-a împlinit, căci avem în continuare o Louisa ezitantă, nesigură, indecisă. Era normal să aștept și volumul numărul trei, și ultimul, probabil.

Eu, și totuși alta – Still me o duce pe Louisa în America, prin intermediul lui Nathan, fostul fizioterapeut al lui Will. Acesta îi propune să vină să lucreze în aceeași casă cu el, pentru o familie bogată ce locuia în Central Park, New York. Aici va trebui să se descurce în înalta societate bogată și ipocrită a metropolei, să facă față capriciilor și minciunilor lui Agnes Gopnik, ciudățeniilor vecinilor și dorului de Sam.

Sincer, dacă acesta era primul volum pe care l-aș fi citit, după primele pagini m-aș fi oprit, căci autorea prezintă o scenă din care ar trebui să deducem că Lou era emoționată, nesigură, vulnerabilă, însă pare de-a dreptul retardată la controlul vamal. Probabil a vrut să creeze o antiteză expresivă între Lou proaspăt venită în America și Lou după un an de ședere.

În ciuda tuturor oamenilor care o înconjoară, noilor experiențe pe care le trăiește, Louisa nu își pierde vocea și originalitatea. Însă îi crește încrederea în ea și devine omul de succes care reușește prin forțe proprii. Cel care dezamăgește este Sam, care până aproape de sfârșit, este aproape anesteziat, trece de la o greșeală la alta și, mai ales, nu reușește să fie pe aceeași lungime de undă cu Louisa.

În acest al treilea volum avem multe surprize plăcute și interesante din partea celorlaltor personaje, cu care ne-am obișnuit din primele două volume: sora sa, părinții săi, Jake și Lily, cărora li se adaugă o serie de noi personaje, foarte colorate și interesante. Din punctul acesta de vedere, al personajelor secundare, acest volum este cel mai bogat dintre toate cele trei ale seriei.

Louisa a prețuit cel mai mult, întreaga viață, familia, prieteniile și amintirile frumoase pe care le construiește cu cei din jur. Cariera sa nu a fost o preocupare, căci evenimentul dramatic din adolescență i-a tăiat elanul și încrederea că ar putea reuși ceva. Deși Will reușise să o urnească și să o facă să își dorească să exploreze lumea, să își testeze limita, o vedem din nou împotmolită în cel de-al doilea volum, acceptând joburi care îi demonstrează abilitățile. Însă la New York ajunge să pună pe pimul loc cariera sa, căci își găsește adevărata vocație, care îmbină gustul ei special pentru modă și toate calitățile sale. Însă dragostea, după ce ea nu o mai caută cu fervoare, vine singură. Însă pe cine va alege Lou? Pe Sam, iubitul ei din Anglia, care o dezamăgește profund, sau Joshua, bărbatul care seamănă atât de mult cu Will?

Această ultimă parte a fost lansată acum două săptămâni în limba engleză și în limba germană. Poate fi comandată de aici în limba engleză, sau de pe kindle. Eu am luat-o de pe Audible și am ascultat-o și mi-a fost mult mai ușor să mi-o imaginez pe Louisa în diferite ipostaze.

De acum este disponibilă pentru precomandă pe Libris, cu livrare din 21 iunie. 

15 COMMENTS

    • Ma bucur ca am reusit acest lucru! Lectura placuta! Al doilea volum nu ar fi rau in sine, dar vine dupa un volum foarte intens, astfel ca asteptarile sunt mari

    • Inca nu. Si nici nu am vazut un termen anuntat pentru el, abia sunt 2 saptamani de cand s-a lansat in engleza. Dar s-a lansat Silver Bay, de Jojo Moyes la noi de curand

      • Sper ca traducerea vol. 3, Stil me, sa nu dureze ani de zile si sa apara si la noi cat mai repede. Cat despre Silver Bay nu stiam ca a aparut in lb romana. Multumesc pentru anunt. O sa o caut s-o achizitionez. Le-am citit pe celelalte 6 care sunt si la noi in limba romana (Ultima scrisoare de dragoste, In cautarea unui destin, Un barbat si o femeie, Fata pe care ai lasat-o in urma si cele 2 din seria Me before you), de la Jojo Moyes si mi-au placut la nebunie 😀

  1. Primul volum mi-a plăcut extrem de tare. Apoi, deși am volumul 2 acasă, nu am citit încă partea a doua. Nu știu, parcă nu aș vrea fără Will. Lou nu mi-a plăcut foarte tare ca personaj. Cred că este unul dintre cele mai slabe personaje… Sper să ajung la un moment dat și la acest volum…

  2. Stie cineva cand apare si al 3 lea volum tradus in limba romana?
    Pe primele 2 le am citit cu sufletul la gura si mi am placut mult!!

    • Este deja disponibil cu precomanda, cu livrare din 21 iunie. Am modificat în articol si am pus linkul către Libris.

Leave a Reply