Aurora Liiceanu [autori]

1
600

Wikipedia este extrem de zgârcită cu informațiile despre Aurora Liiceanu. De la ei aflăm că s-a născut în anul 1941, este specialistă în Psihologie și că a fost căsătorită cu Gabriel Liiceanu. A lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite Universități din București, dar și în Canada și Franța. În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. Și bineînțeles o listă cu lucrările ei. Acea listă este cu adevărat utilă.

Dacă doriți să aflați mai mult despre Aurora Liiceanu nu vă rămâne decât să căutați interviurile ei din diferite reviste și ziare, precum Tango și Adevărul. Și merită să le răscoliți și să descoperiți femeia Aurora Liiceanu, să aflați sfaturile ei, ideile ei despre diferite subiecte.

Scrisesem aici recenzia ultimei sale cărți, Ea și El. Biografia unei relații, și vă spusesem cum am descoperit ulterior, surprinsă, că o parte din detaliile biografice ale personajelor aparțin, de fapt Aurorei Liiceanu. Astfel am aflat că această căsătorie despre care scrie Wikipedia, cu Gabriel Liiceanu, a durat foarte puțin, a venit imediat după o relație cu un polonez, de care își aduce aminte cu drag. Are un fiu, cu care are o relație specială, despre care pomenește în mai multe dintre interviurile sale.

Ceea ce mie îmi place cel mai mult la Aurora Liiceanu este felul în care îmbină Psihologia cu Literatura. Probabil o carte de psihologie nu m-ar atrage atât de mult, să o iau în bagaj, să o citesc în concediu. Citind cărțile ei te îmbogățești, pur și simplu! Îți îmbogățești cunoștințele despre psihologie, dar, cel mai important, te cunoști pe tine, prin personajele sale. Introspecția lor devine introspecția ta. Întrebările lor provoacă întrebările tale. Și toate acestea vin natural, plăcut, fără ca măcar să conștientizezi prea mult acest lucru.

20 de cărți, pentru 20 de ani

Aurora Liiceanu a publicat în ultimii 20 de ani, 20 de cărți. La acestea se adaugă, evident, o mulțime de articole, dar și contribuții la volume colective. Cu siguranță voi continua să citesc cărțile ei, nu mă voi opri la singura carte citită și recenzată pe blog.

  • Povestea unei vrăjitoare, Ed. ALL, 1996
  • Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc, 1948 – 1998, Ed. Nemira, 2000; editia a II-a, Editura Polirom, 2015;
  • Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți, Editura Polirom, 2003, 2012;
  • Prevenirea și combaterea violenței în școală: ghid practic pentru directori și cadre didactice; Magdalena Balica, Ciprian Fartușnic, Aurora Liiceanu, Andreea Maruțescu, Doina Săucan, Lucian Voinea; coord.: M. Jigau; Buzau, Alpha MDN, 2006;
  • Dimensiuni psihosociale ale violenței domestice; în colaborare cu Doina-Stefana Saucan, Mihai Ioan Micle; Editura Academiei Române, 2008;
  • Care pe care: femei si barbati, în colaborare cu Alice Năstase; Editura Cărțile Tango”, 2008;
  • Patru femei, patru povești, colecția “Ego-grafii”, Editura Polirom, 2010
  • Dincolo de bine, dincolo de rău, despre iubire, în colaborare cu Alice Năstase; Ed. Nemira, 2007;
  • Prin perdea, Editura Polirom, 2009, 2012;
  • Rendez-vous cu lumea, Editura Polirom, 2010, 2012;
  • La taifas, Editura Polirom, 2010, 2012;
  • Viața nu-i croită după calapod, Editura Polirom, 2011;
  • Cuvinte încrucișate, Editura Polirom, 2012;
  • Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți, Editura Polirom, 2012;
  • Legături de sânge. Povestea Ioanei, Editura Polirom, 2013;
  • Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității, Editura Polirom, 2013;
  • Soacre și nurori. La cine este cheia?, Editura Polirom, 2014;
  • Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor de azi, Editura Polirom, 2015;
  • Dragostea cea veche îți șoptește la ureche. Primele iubiri, Editura Polirom, 2015;
  • Ea și El. Biografia unei relații, Editura Polirom, 2016;

Articole și interviuri frumoase cu Aurora Liiceanu:
„Când femeile îşi aleg bărbatul, nu prea se gândesc la soacră“

Omul e aparat de ispite cand e indragostit. Indragostirea, insa, nu dureaza prea mult

Cu respect, Aurora Liiceanu. O doamnă se cunoaşte după…

Cateva adevaruri despre femei de la Aurora Liiceanu“Niciodată n-am făcut pe victima”

Despre invidie, narcisism şi nepăsare

„Iubirea este o ‘ameliorare’ a iluziilor, prin cunoaștere”

 

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here