Ce si cum voi citi in 2018?

Astfel că mi-am propus pentru anul 2018 să citesc o carte pe săptămână, despre care scriu obligatoriu pe blog, indiferent cât de mult sau de puțin mi-a plăcut. Am făcut un borcan în care am pus bilețele cu toate cărțile pe care le am deja acasă și pe care mi-aș dori să le citesc. Lunea trag un bilețel și toată săptămâna voi citi acea carte și voi scrie despre ea pe blog. Dacă până duminică reușesc să postez pe blog, voi pune în borcan și suma de bani pe care am dat-o pe carte, care vor constitui fond de investiții în cărți pe 2019. Astfel, pe Goodreads mi-am propus 52 de cărți pe acest an.

Anul meu 2017 in carti

Pentru mine este impropriu spus anul 2017, căci am început la sfârșitul lunii iulie să citesc din nou sistematic. A trecut ceva timp de când nu am mai citit cărți de ficțiune sistematic și, cu siguranță, este prima dată când scriu despre cărțile citite de mine. Ce au însemnat aceste ultimi luni pentru mine?

Noua mea pasiune – cartile audio

Am descoperit, destul de recent, că îmi plac cărțile audio. Stilul meu de viață nu prea este compatibil cu acest gen de „a citi” cărțile, adică doar a asculta lecturarea lor. Nu fac naveta către servici, căci momentan lucrez de acasă și chiar și înainte, îmi lua maxim 10 minute să ajung la birou și, de obicei, mergeam cu soțul cu mașina, deci preferam să discut cu el decât să ascult o carte. De asemenea, de când s-a născut fata mea cea mare, am exclus căștile din viața mea, fiind mereu atentă la cel mai mic zgomot. Dar totul se poate schimba, când ești dispus să fii deschis către ceva nou.

Ce da valoare unei carti?

Acum cartea informează, distrează și, mai ales, promovează o persoană. Astfel, că ești actor, politician, jurnalist, sportiv sau om de afaceri, poți folosi cartea ca mijloc de promovare. Ah, și mai avem cartea ca mijloc de reducere a pedepsei cu închisoarea, dar acesta este un subiect pe care nu aș vrea să îl abordez acum. Nu acum, pe fondul pseudo boicotului cărților lui Voiculescu și Năstase.

Black Friday si cartile

Cărțile nu aveau cum să nu urmeze trendul reducerilor de Black Friday. Chiar sunt curioasă cu ce oferte vor veni librăriile și editurile pentru această ocazie, unele dintre ele și-au anunțat deja participarea. Vor scoate la promoție aceleași cărți pe care le au oricum la reducere? Vor avea reduceri semnificative?