O răpire și multe perspective. O încercare a cititorului de a uni piesele de puzzle pentru a afla cine este „fata cea bună” și ce s-a întâmplat cu ea. O carte de debut promițătoare, un thriller bunicel, iar la sfârșit o poveste oarecum clișeică.
Mia Dennet este o profesoară de arte de la o școală alternativă. Fata cea bună, care se dedică unei cauze. Provine dintr-o familie bună, tatăl său fiind un cunoscut judecător, cu o carieră promițătoare. Sora sa îi calcă pe urme, în mod previzibil. Familia Dennet este una clișeică. Bărbatul puternic, soția trofeu supusă, copilul model, dorit de tată și copilul rebel.
Însă Mia Dennet nu are o voce de-a lungul acestui roman. Tot ce aflăm despre ea este o compoziție din diferite perspective: mama sa, Eve, inspectorul Gabe și răpitorul Colin. Tehnica nu este originală, căci, sincer, cu greu ai mai putea inova în adevăratul sens al cuvântului în materie de compoziție literară, însă este realizată bine, în doze potrivite. Nu simți că obosești sau că trebuie să depui prea mult efort pentru a aduna piesele într-un tablou. Doar că imaginea conturată este cât se poate de clișeică.
Eve, mama Miei, este o femeie dezamăgitor de slabă. Venită în Statele Unite din Anglia, cu vise mărețe și convingerea că ea nu va fi soția clasică, se îndrăgostește și ajunge soția trofeu a unui judecător puternic, însă crud și necioplit adeseori cu propria familie. Aproape 30 de ani trăiește în umbra lui, face ceea ce trebuie să facă, doar pentru a cădea în brațele detectivului, fără ca acesta să se fi străduit măcar.
Detectivul Gabe este omul bun, grijuliu și care își face meseria cu temeinicie. Tocmai dedicarea cu care își face meseria îl face să descopere locul în care este ținută Mia. Nici o surpriză din partea lui, de asemenea.
Colin Thatcher este cel care o răpește, fără nici un fel de efort, pe Mia. Însă, fiind băiatul rău, dar care are un suflet bun, acesta nu duce planul său până la capăt și nu o predă celui care îl angajase să o răpească, știind prea bine ce soartă o așteaptă.
Cu cât aflăm mai multe despre întreaga poveste, cu atât aceasta se complică. Aflăm detalii despre fiecare dintre personaje, care fie ne înduișează, fie ne înverșunează, ceea ce este o calitate a unei bune povestiri. Cartea reușește, dincolo de predictibilitatea acțiunii, să stârnească o gamă variată de sentimente și trăiri.
Cei mai mulți dintre cei care au comentat pe marginea acestei cărți au vorbit de sindromul Stockholm și cum Mia suferă de așa ceva, ceea ce o face să se îndrăgostească de Colin. Cred ca acești oameni fie au citit doar recenziile cărții, fie știu parția subiectul cărții. Mia nu suferă de nici un sindrom Stockholm, iar ultimul capitol, cel care este scris cu vocea Miei elucidează pe deplin acest aspect. Trebuie doar să aveți răbdarea sau curiozitatea să o citiți până la sfârșit.
O altă comparație nefericită este aceea cu Fata dispăurtă. Comparația mi se pare extrem de superficială. Mia nu seamănă cu Amy și mai ales stilul lui Gillian Flynn este total diferit de cel al lui Mary Kubica. Scriitura lor este total diferită, structura romanelor, construcția personajelor secundare și lista poate continua.
Deși răzbate clar decepția mea în privința acestei cărți, nu este nici pe departe o pierdere de timp. Este un debut promițător, aștept cu nerăbdare o nouă carte a lui Mary Kubica. Cartea a apărut în limba română la Editura Herg Benet și poate fi comandată de pe Libris și Elefant, la un preț foarte bun.
Pentru că eu am ales să o cumpăr în format audio, de pe Audible, o să scriu câteva cuvinte și despre această variantă. A fost pentru prima dată când am fost dezamăgită de o carte audio de pe Audible, căci interpretarea actorilor a fost deplorabilă. Felul în care actorii care jucau partea lui Eve și Colin o făceau pe Mia caricaturală. Câteodată era pur și simplu chinuitor să îi ascult cum imită vocea Miei. Pentru prima dată nu recomand o variantă audio a unei cărți. Cel puțin nu în varianta realizată de Blackstone Audio.
