Lupii trecutului. Sofia – Natasa Alina Culea [recenzie]

26
5594

O carte sfâșietoare, ce îți tulbură mintea și existența, ce naște sentimente contradictorii și îți lasă o senzație de cruzime în tot corpul. Lupii trecutului dau naștere unei ființe misterioase, sălbatice, uneori haotică sau instabilă, pe care doar iubirea necondiționată ar mai putea-o vindeca.

Dacă ai citit vreo carte de-a Natașei Alina Culea și crezi că îi știi stilul, că îți este familiar felul ei de a scrie, să nu crezi că ea se repetă. Lupii trecutului. Sofia nu este nici Marat, nici Nopți la Monaco. Acest roman aduce un subiect total nou, teme sensibile, dar aduce și un personaj extrem de puternic, Sofia. Evident, autoarea acordă la fel de multă atenție și felului în care îl conturează pe Fabian, însă povestea vieții lui este mult mai comună decât a Sofiei. Dar să îi luăm pe rând, așa cum se cuvine.

Sofia este o tânără frumoasă, exotică, misterioasă, ce apare în calea lui Fabian, un bărbat de 40 de ani, ce și-a construit singur succesul, cât se poate de însurat, dar care trece printr-o depresie profundă. Un mort viu întâlnește focul vieții, mistuit pe interior de lupii trecutului. Amândoi suferă, dar din motive total diferite, iar acest lucru se răsfrânge în mod diferit asupra comportamentului lor.

Sincer, Sofia ajunge la un moment dat să fie greu de plăcut de către cititor, căci traumele suferite în copilărie și adolescență o determină să meargă dintr-o extremă în alta. Este greu de intuit ce urmează să facă, iar relația ei cu Carol, un alt tânăr ce nu îți găsește făgașul în viață, face ca dinamica dintre ea și Fabian să fie una dificilă.

Fabian, în schimb, este tipicul bărbatului ce a luptat pentru carieră, a plecat de jos, are succes, dar acest lucru nu îl împlinește pe deplin. Din exterior are o viață de vis, alături de o femeie frumoasă, ce se bucură de propriul ei succes, cu care se înțelege bine. Dar lui Fabian îi lipsește pasiunea, nimic din ceea ce face nu îi oferă satisfacție, relația dintre el și soția lui este la fel de monotonă ca în ziua în care a început. Cei doi nu și-au pierdut pasiunea undeva pe drum, ci de la început aceasta a lipsit din viața lor.

Unde poate duce o relație pasională dintre cei doi? Cine vindecă pe cine? Este capabilă Sofia să îi redea pasiunea pentru viață lui Fabian? Poate Fabian să învingă lupii trecutului Sofiei? Ultimele 50-70 de pagini ale cărții sunt magistrale. Descrierile trăirilor Sofiei, turnura pe care o iau evenimentele din viața celor doi, explică și împlinesc povestea. Iar dacă pentru mine, personal, limbajul Sofiei și tot ceea ce îl înconjoară pe Carol sunt în afara zonei mele de confort, ultima parte a cărții fac acestea să fie doar un detaliu al întregului ansambu.

Ben și Ana sunt bonusul cărții, bomboana de pe tortul personajelor, care dau o aromă specifică Natașei când vine vorba de crearea unor personaje memorabile, ce condimentează universul cărții. Cu siguranță, pentru mine, personajele sunt punctul forte al Natașei Alina Culea.

Îmi propusesem să iau Visele nu dorm niciodată, ultima carte a Natașei, de la Gaudeamus, dar nu știu dacă voi mai avea răbdare până atunci 🙂

lupii trecutului

 

26 COMMENTS

  1. Imi place felul cum fiecare cititor se raporteaza la aceasta carte, mie de exemplu mi-au placut mult mai mult Sofia si Carol decat Fabian. Daca vrei sa vezi impresiile mele, prezentarea este la mine pe blog.

  2. O prezentare minunată! Natașa Alina Culea mă surprinde cu fiecare carte de-a ei. Nu știi niciodată la ce sa te aștepți, dar orice ar scrie ea ți se insinuează în suflet pe nesimtite.

    • Favorita mea ramane Nopti la Monaco! Dar la Gaudeamus o sa imi iau si ce imi lipseste, prima si ultima carte a autoarei, s-a nimerit sa ramana ele ultimele. Sper ca dupa aceea sa fac si o pagina de prezentare a ei 🙂

  3. Ai prezentat romanul într-un mod foarte tentant, felicitări! <3 De foarte mult timp îl am în plan, la Gaudeamus poate reușesc să îl fac să fie al meu…

  4. Mă bucur tare mult că ne-am cunoscut la Gaudeamus. Ești o persoană caldă, genul de om mai greu de găsit ♥.
    În ceea ce privește cartea “Lupii trecutului. Sofia”, și eu am fost de părere că stilul nu seamănă cu cel al romanelor publicate anterior de Natașa Alina Culea. Cred că fiecare roman al ei este o surpriză, niciodată nu reușesc să intuesc ce găsesc printre rânduri. Însă, una peste alta, “Lupii trecutului. Sofia” este cartea mea preferată ♥.

Leave a Reply to cititornecunoscutCancel reply